infectie_urinara interviu mihai zaporojan

Infectia urinara este o afectiune frecventa in sezonul rece si tot mai multe femei se afla in ipostaza in care, an de an, ajung in cabinetul medicului ginecolog pentru consultatii si tratamente.

Inainte de acest pas, ai ocazia sa afli detalii importante despre infectia urinara, direct de la un medic ginecolog.

Doctorul Mihai Zaporojan va oferi raspunsuri la cateva dintre cele mai frecvente intrebari si curiozitati pe care le au femeile referitor la infectia urinara.

 

AskHer.ro:  Ce este infectia urinara?

Dr. Mihai Zaporojan:Este o infectie a tractului urinar (ITU), ce poate cuprinde:rinichi, ureter, vezica sau uretra. Infectia poate interesa orice portiune a tractului urinar, dar cel mai frecvent implica tractul urinar inferior – vezica urinara si uretra.

AskHer.ro:  Care sunt cele mai frecvente simptome ale infectiei urinare?

Dr. Mihai Zaporojan: In general , in infectiile tractului urinar semnele si simptomeleapar rapid si pot cuprinde: mictiuni frecvente si in cantitate redusa (polakiurie), dificultate la urinare (disurie), mictiuni imperioase ce nu suporta amanare, usturimi mictionale. De asemenea pot aparea si: sange in urina (hematurie), mictiune tulbure si urat mirositoare, febra, frisoane, dureri lombare, greata si varsaturi ce pot fi confundate cu alte afectiuni.

AskHer.ro:   Cum se diagnosticheaza infectia urinara?

Dr. Mihai Zaporojan:Foarte simplu, daca femeia/barbatul acuza unele dintre simptomele despre care am discutat mai sus, este obligatoriu sa-si faca o programare la medic. Odata ajuns la medic, pacientului i se va face anamneza si doua investigatii de laborator si anume: sumarde urina si urocultura. Pe baza simptomatologiei si analizelor se pune diagnosticul de infectie a tractului urinar.

AskHer.ro:   De ce apare si care sunt cauzele  infectiei urinare?

Dr. Mihai Zaporojan:Infectia tractului urinar de obicei apare cand agentul microbian intra in sistemul urinar prin uretra in vezica urinara unde incepe sa se multiplice.

Cele mai comune infectii ale tractului urinar apar in special la femeii si afecteaza cel mai frecvent uretra si vezica urinara.

Infectia vezicii urinare (cistita) cel mai frecvent este data de Escherichia coli (E. coli) o specie de bacterie ce se gaseste in tractul gastrointestinal. Acum va intrebati ce legatura are una cu alta: ei bine, uretra femeii se gaseste la o distant mica de anus si prin diferite metode bacteria ajunge cu usurinta sa disemineze tractul urinar. Alti agenti microbieni ce pot determina infectie urinara sunt: Proteus, Klebsiella, Pseudomonas, Enterobacter.

Infectia uretretei (uretrita) poate fi data la fel de agenti microbieni gastrointestinal dar si de boli cu transmitere sexual (BTS) cum ar fi: virusul herpes simplex, Neisseria gonorrhea si Chlamydia trachomatis, datorita distantei mici dintre uretra si vagin.

AskHer.ro:  Ce complicatii pot sa apara daca infectia urinara este netratata?

Dr. Mihai Zaporojan:O infectie a tractului urinar netratata poate progresa spre o infectie acuta sau cronica a rinichilor ce poate duce la o alterarea ireversibila a functiei renale si la femeile gravide exista riscul de nastere premature sau o restrictie de crestere intrauterine a fatului.

AskHer.ro:  In ce consta tratamentul impotriva infectiei urinare?

Dr. Mihai Zaporojan: Daca ati fost diagnosticata cu infectie a tractului urinar, tratamentul de electie este cel antibiotic. Ce tip de antibiotic depinde de tipul de bacterie ce a fost gasit in urina. Cel mai frecvent sunt folosite antibioticile: Amoxicilina, Ciprofloxacin.

In dependenta de severitatea infectii tratamentul dureaza intre 5-10 zile, chiar daca simptomatologia dispare in cateva zile recomand sa continuati tratamentul pana la sfarsit.

AskHer.ro:   Foarte multe femei aleg sa opteze pentru tratamente naturiste impotriva infectiei urinare. Aveti vreun sfat pentru acestea?

Dr. Mihai Zaporojan:Da, daca ati fost diagnosticate cu infectie a tractului urinar e bine sa urmati Antibioticoterapia recomandata de medicul curant. Tratamentele naturiste sunt bune pentru preventia infectiilor urinare.

Dr. Mihai Zaporojan(M.R.)

Obstetrica-ginecologie

1 Comentariu

  1. Diana  /  21 May, 2014, 13:43

    Eu utilizez D- Mannose de la Solaray de ceva timp si nu am mai avut nici un fel de problema asociata cu infectia urinara pe care o aveam . L-am laut de la un magazin online http://www.remedii-online.ro/products/d-mannose-with-cranactin-60cps. Mi-a facut bine si il recomand cu incredere!

Comentariile nu sunt permise la acest articol.