Lamaiul este un copac fructifer si, in acelasi timp, o planta ornamentala exceptionala. Daca vrei sa iti achizitionezi un astfel de copacel, sau ai deja unul si ai nevoie de informatii legate de necesitatile sale, citeste in continuare. Iti vom dezvalui tot ce te intereseaza despre minunata planta.

Lamaiul se dezvolta la temperaturi ridicate (este sensibil la frig) si are nevoie de foarte mult soare – cel mai indicat este sa fie tinut pe balcon, in curte sau la fereastra, in bataia directa a soarelui. Planta poate fi lasata in aer liber incepand cu luna mai pana la mijlocul toamnei.

Lamaiul trebuie ferit de curent si vant – lastarii tineri isi pot pierde frunzele, ajungand ca planta sa se usuce si ramana doar un bat. Mai mult decat atat, lamaiul, in aceste conditii, devine sensibil la boli si daunatori.

Cum se cultiva lamaiul?

Iti doresti un lamai acasa la tine? Este suficient sa bagi in pamant o samanta si sa astepti sa creasca. Acelasi lucru este valabil si pentru portocali, mandarini, grapefruit etc. Totusi, un lamai cultivat din seminte trebuie altoit pentru ca altfel va face flori si fructe abia dupa 10 ani.
Cel mai bine si comod este sa achizitionezi un lamai deja altoit, din magazinele de specialitate sau direct de la crescatori.

Ce pamant ii prieste lamaiului?

Lamaiul nu se va dezvolta asa cum trebuie sau nu se va dezvolta deloc daca pamantul in care sta nu este cel potrivit. In magazinele de specialitate (Bricostore, spre exemplu) se gaseste pamant special pentru citrice (costa in jur de 20 ron).

Asadar, daca vrei sa ai un lamai sanatos in ghiveci, trebuie sa acorzi mare atentie alegerii pamantului.

PH-ul pamantului pentru lamai trebuie sa fie intre 5,5 si 6,5 (acest lucru este specificat pe ambalajul pungii cu pamant).

Ghiveciul lamaiului

Daca ghiveciul in care va fi tinut lamaiul a mai fost folosit in prealabil la o alta planta, acesta trebuie curatat temeinic inainte de plantarea lamaiului. Recipientul trebuie sa aiba gauri pentru ca apa in plus sa se poata scurge (un ghiveci fara gauri poate duce la putrezirea radacinilor).
Udarea lamaiului

Copacelul poate fi udat dimineata sau dupa amiaza, cu apa de ploaie sau apa de la robinet dar numai dupa ce a stat 24 de oreintr-o galeata pentru a scapa de clor.

Cantitatea de apa depinde foarte mult de anotimp, de temperature de afara: substratul nu are voie sa se usuce, dar nici nu este bine ca planta sa fie inecata. Cel mai bine este ca pamantul sa fie udat atunci cand la suprafata este uscat (dar nu crapat). De asemenea, este bine pentru lamai sa ii stropesti frunzele cu apa – in acest fel vei pastra umiditatea de care are nevoie.

Fertilizarea lamaiului

Nu abuza de folosirea ingrasamintelor pentru ca acestea pot dauna lamaiului. In supermarketuri si in magazinele de specialitate vei gasi ingrasaminte speciale pentru citrice (costa in jur de 10 ron). ACcestea se amesteca cu apa (cam 1 capacel la 2 – 3 litri de apa – scrie pe ambalajul produsului modul in care trebuie folosit) si se foloseste destul de rar. Fertilizarea excesiva va duce la distrugerea plantei tale.

Poate ca ti se va parea amuzant, dar balega de cal (uscata) este un ingrasamant excelent pentru lamai, asa ca daca ai la indemana astfel de “resurse” nu ezita sa iti hranesti lamaiul cu ele. Acest ingrasamant a fost folosit cu success de catre crescatorii de citrice, mai ales pentru ca stimula inflorirea lamaiului datorita continutului ridicat de fosfor.

Iernatul lamaiului

Trecerea la iernat se face treptat. Toamna, cand temperatura incepe sa scada, lamaiul se tine ziua afara, iar noaptea in casa, iar dupa 15 zile planta se va trebui tinuta in casa pana la incepulu lunii mai. Lamaiul trebuie sa stea intr-o camera cu cat mai multa lumina.

Udarea lamaiului iarna se face mai rar, atunci cand pamantul este uscat, si atunci cu apa la termperatura camerei.