Un fotograf din Singapore în vârstă de 50 ani a devenit senzaţia internetului. Arată că la 20 de ani!

Chuando Tan, un fotograf din Singapore în vârstă de 50 ani, a devenit senzaţia internetului datorită înfăţişării sale incredibile, care pare să sfideze bătrâneţea. În ciuda vârstei înaintate, bărbatul arată ca un tânăr de 20 de ani. 

CD, aşa cum îi spun prietenii (de la numele său ChuanDo), a intrat în atenţia publică după ce a apărut recent într-un articol pentru un site de ştiri din China, arată Bored Panda.

Necunoscându-i adevărata vârstă, oricine ar paria că bărbatul are în jur de 20 de ani, fiind într-o formă fizică excelentă şi neavând nici măcar un fir de păr alb.    Chuando a fost unul dintre cele mai populare modele din Singapore în anii ’80-’90 şi a fost pentru o scurtă perioadă cântăreţ de muzică pop în limba mandarină, înainte să-şi descopere pasiunea pentru fotografie, în 1996.

În prezent, bărbatul care are peste 160.000 de followeri pe Instagram este fotograf şi deţine un studio de fotografie, ChuanDo&Frey. A lucrat cu reviste internaţionale precum Jalouse, Muse, L’Officiel, Elle şi Harper’s Bazaar şi este foarte cunoscut în Singapore. CD este autorul unor imagini celebre, inclusiv cele de pe albumul „Discipline“ al lui Janet Jackson, din 2008.   

Desigur, vă întrebaţi care este secretul lui Chuando pentru un fizic ca la 20 de ani. Bineînţeles că el urmează o dietă strictă şi un stil de viaţă sănătos. Potrivit spuselor sale, CD nu pierde nopţile, somnul fiind prioritar. Evită să facă duş seara târziu sau dimineaţa devreme şi mânca piept de pui Hainanez în fiecare zi. Desigur, pentru a întreţine fizicul de invidiat, singaporezul merge la sală de patru ori pe săptămână.